Procesul nostru

Cum este obținut uleiul CBD - Prezentare Generală

Popularitatea produselor cu CBD este în continuă creștere, dar pentru fiecare persoană care hotărăște să încerce astfel de produse există alte câteva care se întreabă “de unde a apărut acest supliment alimentar special?”

Uleiul CBD QANNAQ este obținut din extract cu spectru larg, la rândul său extras din cânepă premium crescută sub norme UE. Buletinele de analiză ale biomasei garantează absența pesticidelor, metalelor grele, micotoxinelor sau altor contaminanți.

Acest extract este combinat cu un ulei purtător – de obicei ulei bio din semințe de cânepa.

Pentru a afla mai multe despre procesul de producție CBD QANNAQ, citiți mai departe acest ghid pas-cu-pas.

Pasul 1 - Selectarea materialului vegetal (biomasă)

Acest prim pas are o importanță majoră în obținerea unui ulei CBD premium. Calitatea biomasei de cânepă folosită în procesul de extracție va influența nu doar componența de canabinoizi și terpene benefice, ci și puritatea produsului finit.

Pentru a asigura producția unui ulei CBD pur și eficient, am selectat doar cultivatori de cânepă care respectă normele în vigoare și care oferă buletine de analiză pentru materialul vegetal comercializat. Furnizorii noștri respectă Bunele Practici în Agricultură și sunt acreditați GAP – Good Agricultural Practices.

Buletinele de analiză eliberate pentru fiecare lot de biomasă de cânepă certifică aplicarea bunelor practici și absența contaminanților, fie ei metale grele, pesticide, micotoxine sau de natură bacteriologică.

Aplicăm un proces de selecție riguros și asigurăm condiții optime de producție pentru a vă oferi un ulei CBD sigur și eficace.

Pasul 2 - Extragerea componenților activi din rășina de cânepă

Odată ajunsă în laboratorul QANNAQ, biomasa de cânepă poate fi procesată în vederea obținerii distilatului cu spectru larg de canabinoizi. Acest distilat are o concentrație mare de CBD (peste 75%) și stă la baza produselor cu CBD pe care le oferim.

Procesul nostru tehnologic constă într-o serie de filtrări și separări în urma cărora sunt eliminate substanțele nedorite găsite în mod natural în planta de cânepă. Tot ceea ce rămâne la sfârșitul acestui proces sunt componenții activi și benefici, în formă pură și concentrată.

Procesul de extracție include următoarele etape:

A) Decarboxilare

Planta de cânepă produce în mod natural forma acidă a cannabidiolului numită CBDA (acid cannabidiolic). Pentru a putea fi absorbit de corpul uman și a interacționa cu sistemul endocannabinoid (ECS), acest compus trebuie convertit la forma sa activă, biodisponibilă – CBD.

Acest proces are loc și in mod natural, canabinoizii acizi fiind convertiți la formele lor active odată cu trecerea timpului. Pentru mai mult control, noi desfășurăm procesul de decarboxilare în condiții optime de laborator. Astfel ne asigurăm că nu există fluctuații sau nereguli care ar putea afecta calitatea produsului finit.

Decarboxilarea este un proces chimic care schimbă structura canabinoizilor acizi în formele lor neutre sau non-acide.

B) Extracție supercritical cu CO2

Extracția cu CO2 folosește dioxidul de carbon ca si solvent de extracție a rășinii de cânepă, separând uleiul de materialul vegetal botanic. În mod remarcabil, materialul vegetal va arăta la fel după extracție însă nu va mai conține rășină.

Avantajele acestui tip de extracție se reflectă în siguranța utilizării dioxidului de carbon,a cesta primind clasificarea GRAS  (Generally Recognized As Safe).

Spre deosebire de alte metode de extracție (butan, pentan), extracția cu CO2 permite obținerea unui extract mai pur deoarece nu lasă nicio urmă de solvent. De asemenea, această metodă versatilă ajută la protejarea terpenelor sensibile pentru că permite separarea la rece.

Acest proces necesită echipamente robuste, dar oferă un produs final sigur și puternic.

C) Winterizare

Unul dintre pașii principali ai procesului de extracție a CBD-ului se numește winterizare. Winterizarea extractului este necesară pentru a crea un produs final rafinat, pur și fără adulteranți.

Planta de cânepă conține o mulțime de compuși  –  ceară vegetală, grăsimi, lipide și clorofilă – care trebuie îndepărtați înainte de etapa de distilare. Neeliminarea acestora va reduce puritatea canabinoizilor vizați pentru captură,  scăzând procentul de CBD din produsul final. Puritatea  va fi mai mică, iar distilatul va fi mai tulbure, scăzând valoarea produsului CBD.

În timpul acestui proces, la temperaturi sub zero grade, lipidele plutesc în partea de sus a soluției din cauza solubilității lor mai mici. Odată ce lipidele au plutit la suprafață, acestea pot fi apoi filtrate și ceea ce rămâne este un distilat de înaltă puritate.

D) Distilare

Distilarea CBD este un proces de concentrare a canabidiolului din ulei CBD sau din alte extracte de cânepă pentru a produce un lichid auriu foarte concentrat, limpede, cu aromă placută, ideal pentru utilizare în produse CBD infuzate, cum ar fi tincturi și uleiuri CBD, capsule CBD și alimente sau băuturi infuzate cu CBD.

Laboratorul nostru folosește distilarea sub vacuum, o metodă de separare care ajută la evitarea denaturării compușilor benefici datorită temperaturilor mai reduse implicate în proces.

E) Cromatografie Flash

Cromatografia flash este o metodă de separare lichid-solid a canabinoizilor și a altor co-extractanți. Purificarea extractelor sau distilatelor cu această tehnologie îndepărtează multe dintre componentele nedorite, păstrând în același timp unele dintre terpene, fără a utiliza substanțe chimice extrem de volatile și periculoase, cum ar fi pentanul.

Un detector de ultraviolete (UV) detectează compușii și îi colectează selectiv în eprubete sau în sticle, în funcție de volumul dorit.

În timp ce planta tipică de cânepă produce CBD din abundență, există varietăți care produc alți canabinoizi de interes, inclusiv CBN, CBG, CBC, CBL, CBCT și alții. Cromatografia flash este folosită cu succes pentru a separa și purifica majoritatea acestor canabinoizi minori.

F) Preparare uleiuri CBD

Odată definitivat procesul complex de obținere a distilatului broad spectrum (cu spectru larg de canabinoizi), acesta este omogenizat cu ulei bio  din semințe de cânepă. Acest ulei este un purtător excelent pentru distilatul CBD cu spectru larg datorită conținutului bogat în grăsimi saturate. Moleculele de grăsimi saturate naturale sunt ușor absorbite de organism direct prin ficat. Acest lucru permite organismului să absoarbă cât mai mult CBD în fluxul sanguin.

Puritatea distilatului nostru cu spectru larg ne-a permis notificarea cu succes a uleiului CBD QANNAQ ca și supliment alimentar, fiind primul produs autohton de acest tip. Dar versatilitatea distilatului QANNAQ ne permite să dezvoltăm în mod curent și alte produse CBD, cum ar fi dermatocosmetice (creme și loțiuni), vape-uri, etc.

G) Testare în laborator și ambalare

Produsele QANNAQ testează fiecare dintre loturile de ulei CBD produse. O probă din fiecare lot este trimisă la un laborator independent unde este testată pentru puritate și potență. Testarea terță-parte este diferența dintre produsele CBD de calitate și produsele care sunt doar etichetate ca și CBD. Acest proces suplimentar în producție face diferența atunci când vine vorba de realizarea unui produs de calitate.